Interviu cu Gheorghi Gospodinov

În cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), am reușit să asist la întâlnirea cu scriitorii Sahar Delijani și Gheorghi Gospodinov și să iau oarecum un interviu ultimului menționat.

Credit foto: Ioan Răducea

Î: Dacă Flaubert ar fi citit cartea dumnevoastră ar fi considerat că ați dus la bun sfârșit provocarea de a scrie o carte despre nimic? 

R: În roman există doi Gheorghi Gospodinov, dar în același timp Gheorghi Gospodinov nu sunt eu. Am vrut să surpind în acest roman lucrurile normale, care ni se întâmplă zi de zi și care mie mi se par cele mai importante, cât și detalii pe care nu le putem distinge atât de ușor din cauza faptului că suntem obișnuiți cu ele. Consider că cele mai frumoase clipe se trag tocmai din aceste lucruri normal, aș putea spune chiar banale uneori. 

 Chiar ideea pentru acest roman mi-a venit când stăteam pe acel scaun balansoar pe care l-am precizat de atâtea ori și în roman. Chiar când îl căram prin oraș pentru că îl cumpărasem din ultimele economii, iar salariul meu era destul de mic așa că nu aveam bani și de taxi, am văzut un boschetar pe drum și m-a uimit. Mi-am spus atunci " Cât de ușor e să pierzi totul și să treci granița asta atât de subțire! "

Î: Cam cât din romanul dumneavoastră este constituit din adevăr?

R: Dacă e să o luăm după statistică, aproximativ 73% din roman este adevăr. Și da, am două pisici așa cum am menționat și în roman.

Î: Considerați că toaleta este un mediu propice meditării, așa cum ați lăsat să se înțeleagă?

R: Mi se pare cel mai bun loc pentru citit. Chiar aș sugera înființarea unei mini-biblioteci în toaleta personală. Cu toții avem nevoie de un locușor unde nici Dumnezeu nu poate să se uite. 

În roman este mai mult sensul metaforic, constituind astfel singurul loc din casă în care personajul nostru poate să rămână singur.

Î: Nu am putut să nu observ faptul că personajul feminim din cartea dumneavoastră are același nume ca și cel din romanul lui Flaubert. Este aceasta încă o trimite la "provocarea" acceptată?
R: Da, romanul este plin de momente care fac referire la literatura clasică (istorici și filosofi). Acest roman este într-un fel și un test pentru cititor și testează perspicacitatea fiecăruia, iar se pare că tu ai trecut testul!

Aş dori să precizez că cei care nu au citit Flaubert este destul de greu să-mi înțeleagă romanul în adevăratul lui mediu.

Î: În romanul dumneavoastră sunt 2 personaje cu numele Gheorghi Gospodinov. De ce ați ales acest nume pentru personajele dumneavostră?
R: Omul crede că povestea lui este unică. Eu am ales să le pun numele meu pentru a-mi omorî alter-egoul. 

Personajul principal trece printr-o despărțire, care este un element comun, i se poate întâmpla oricărui om căsătorit. De aceea, el se simte abandoant şi dezvoltă o dorință de a fi în pielea altcuiva. De aceea se împarte în trei Gheorghi Gospodinov şi trăieşte o istorie posibilă plus alte trei paralele. Eu m-am pus în trei ipostaze: cea de boschetar, de grădinar nebun si cea a cititorului care a citit romanul meu şi s-a regăsit în el. Cărțile pe care le citim, le trăim. De exemplu, trei dintre traducătoarele mele în alte limbi au divorțat după puțin timp fupă ce mi-au citit romanul. 

Î: Cum vă surâde ideea unui  roman cu centru în România?

R: Eu cum prind o idee, o scriu pe un carnețel. Spre exemplu, acesta este carnețelul cu numărul 60. Sunt în Iaşi de ieri şi deja am scris 3 pagini jumătate. 

Ultima mea carte este plină de poveşti şi liste, imaginea unor oraşe pline care se golsesc într-o clipită. Pentu mine, scrisul înseamnă capturarea lucrurilor care dispar foarte repede. Viața este compusă tocmai din aceste momente scurte şi de aceea merită trăită. Romanele mele descriu tocmai aceste momente.

Î: Cum vă raportați la această densitate a cuvântului pe care o sugerați în povestea grădinarului nebun? 

R: Eu sunt de fapt acel grădinar nebun. Încerc să găsesc rădăcina răului, acolo unde cuvintele se înmulțesc peste limită. Ştiu o vorbă spusă de un scriitor chinez: 

" Cuvintele sunt plasa care ajută sa prinzi sensul. Iar după ce îl prinzi, nu mai ai nevoie de plasă. " 

Atunci când cuvintele dispar, se instaurează tăcerea tocmai acestui sens.