În cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), am reușit să asist la întâlnirea cu scriitorii Sahar Delijani și Gheorghi Gospodinov și să iau oarecum un interviu ultimului menționat.

Credit foto: Ioan Răducea

Î: Dacă Flaubert ar fi citit cartea dumnevoastră ar fi considerat că ați dus la bun sfârșit provocarea de a scrie o carte despre nimic? 

R: În roman există doi Gheorghi Gospodinov, dar în același timp Gheorghi Gospodinov nu sunt eu. Am vrut să surpind în acest roman lucrurile normale, care ni se întâmplă zi de zi și care mie mi se par cele mai importante, cât și detalii pe care nu le putem distinge atât de ușor din cauza faptului că suntem obișnuiți cu ele. Consider că cele mai frumoase clipe se trag tocmai din aceste lucruri normal, aș putea spune chiar banale uneori. 

 Chiar ideea pentru acest roman mi-a venit când stăteam pe acel scaun balansoar pe care l-am precizat de atâtea ori și în roman. Chiar când îl căram prin oraș pentru că îl cumpărasem din ultimele economii, iar salariul meu era destul de mic așa că nu aveam bani și de taxi, am văzut un boschetar pe drum și m-a uimit. Mi-am spus atunci " Cât de ușor e să pierzi totul și să treci granița asta atât de subțire! "

Î: Cam cât din romanul dumneavoastră este constituit din adevăr?

R: Dacă e să o luăm după statistică, aproximativ 73% din roman este adevăr. Și da, am două pisici așa cum am menționat și în roman.

Î: Considerați că toaleta este un mediu propice meditării, așa cum ați lăsat să se înțeleagă?

R: Mi se pare cel mai bun loc pentru citit. Chiar aș sugera înființarea unei mini-biblioteci în toaleta personală. Cu toții avem nevoie de un locușor unde nici Dumnezeu nu poate să se uite. 

În roman este mai mult sensul metaforic, constituind astfel singurul loc din casă în care personajul nostru poate să rămână singur.

Î: Nu am putut să nu observ faptul că personajul feminim din cartea dumneavoastră are același nume ca și cel din romanul lui Flaubert. Este aceasta încă o trimite la "provocarea" acceptată?
R: Da, romanul este plin de momente care fac referire la literatura clasică (istorici și filosofi). Acest roman este într-un fel și un test pentru cititor și testează perspicacitatea fiecăruia, iar se pare că tu ai trecut testul!

Aş dori să precizez că cei care nu au citit Flaubert este destul de greu să-mi înțeleagă romanul în adevăratul lui mediu.

Î: În romanul dumneavoastră sunt 2 personaje cu numele Gheorghi Gospodinov. De ce ați ales acest nume pentru personajele dumneavostră?
R: Omul crede că povestea lui este unică. Eu am ales să le pun numele meu pentru a-mi omorî alter-egoul. 

Personajul principal trece printr-o despărțire, care este un element comun, i se poate întâmpla oricărui om căsătorit. De aceea, el se simte abandoant şi dezvoltă o dorință de a fi în pielea altcuiva. De aceea se împarte în trei Gheorghi Gospodinov şi trăieşte o istorie posibilă plus alte trei paralele. Eu m-am pus în trei ipostaze: cea de boschetar, de grădinar nebun si cea a cititorului care a citit romanul meu şi s-a regăsit în el. Cărțile pe care le citim, le trăim. De exemplu, trei dintre traducătoarele mele în alte limbi au divorțat după puțin timp fupă ce mi-au citit romanul. 

Î: Cum vă surâde ideea unui  roman cu centru în România?

R: Eu cum prind o idee, o scriu pe un carnețel. Spre exemplu, acesta este carnețelul cu numărul 60. Sunt în Iaşi de ieri şi deja am scris 3 pagini jumătate. 

Ultima mea carte este plină de poveşti şi liste, imaginea unor oraşe pline care se golsesc într-o clipită. Pentu mine, scrisul înseamnă capturarea lucrurilor care dispar foarte repede. Viața este compusă tocmai din aceste momente scurte şi de aceea merită trăită. Romanele mele descriu tocmai aceste momente.

Î: Cum vă raportați la această densitate a cuvântului pe care o sugerați în povestea grădinarului nebun? 

R: Eu sunt de fapt acel grădinar nebun. Încerc să găsesc rădăcina răului, acolo unde cuvintele se înmulțesc peste limită. Ştiu o vorbă spusă de un scriitor chinez: 

" Cuvintele sunt plasa care ajută sa prinzi sensul. Iar după ce îl prinzi, nu mai ai nevoie de plasă. " 

Atunci când cuvintele dispar, se instaurează tăcerea tocmai acestui sens. 

Titlu: Un roman Natural

Autor: Gheorghi Gospodinov

Editura: Cartier

Număr de pagini: 145

Un roman despre nimic. Gospodinov a acceptat provocarea lansată de Flaubert și a reușit să scrie un roman fără un fir precis al acțiunii, o carte despre nimic. Aceasta este declanșată de divorțul personajului cu același nume ca și cel al autorului (fiind astfel un alter-ego). Romanul acestuia este foarte fragmentata, fiind practic o înșiruire de povestiri și gânduri, nevând legătură între ele prezentând astfel o mică parte a vieții simple pe care acesta o duce. Cu toate că Gheorghi Gospodinov (personajul) afirmă faptul că nu este afectat de divorț, iar atmosfera cărții tinde să sugereze același lucru, fiecare pasaj al cărții aduce aminte tot de soția sa, Ema (se vede aici altă legătură cu romanul lui Flaubert, Doamna Bovary). Acest personaj este blocat în timp, reîntorcându-se  mereu la gândul soției sale, la balansoarul cumpărat din micul său salariu și la cele două pisici pe care le aveau.

Mi s-a părut o carte destul de interesantă dar greu de urmărit, având în vedere capitolele fără legătură între ele. M-a atras începutul (care reprezintă un vis) și am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în roman. AM fost surpinsă să aflu că nu are o acțiune concretă, că e compusă din începuturi, dar acest fapt nu m-a oprit să o citesc în continuare.

 "Ne despărțim. În vis despărțirea e legată doar de părăsirea casei. În cameră totul e împachetat, cutiile de carton sunt aranjate până în tavan și cu toate astea e mult spațiu. Holul și celelalte camere sunt pline de rude - ale mele și ale Emei. Își tot șușotesc ceva, se agită și așteaptă să vadă ce o să facem. Stau cu Ema lângă fereastră. A mai rămas doar să împărțim o grămadă de discuri de gramofon. Dintr-o dată ea scoate din copertă discul de discuri de deasupra și îl aruncă pe geam. Ăsta e al meu, spune. Geamul e închis, dar discul trece prin el ca prin aer. Instinctiv, îl scot pe-al doilea și-l arunc și eu. Discul zboară ca un OZN, se rotește în jurul axului, ca și cum ar merge în gramofon, numai că un pic mai repede. Se aude șuieratul lui. UNdeva, desupra tomberoanelor de gunoi, se îndreaptă amenințător către un porumbel jigătit, care zboară destul de jos. În primul moment, pare că ciocnirea va fi evitată, dar imediat văd cum marginea ascuțită a discului pătrunde moale în gâtul înfofolit. Totul se petrece cu încetinitorul și asta intensifică senzația de groază. Se aud clar câteva tonuri scurte, cât timp discul taie gâtul. Osul ascuțit al gâtlejului porumbelului fluieră o clipă, cât timp traversează discul. Numai începutul melodiei. O șansonetă oarecare. N-mi amintesc. Les parapluiesc de Cherbourg? Oh, Paris? Le cafe de trois colombes? Nu-mi amintesc. Dar o muzică tot s-a auzit. Capul retezat continuă să zboare datorită inerției câțiva metri încă, iar corpul cade ușor în praful din jurul tomberoanelor. Nu există sânge.
 Totul în vis e infinit de simplu. Ema se apleacă și ridică următorul disc. Apoi eu. Ea. Eu. Ea. Fiecare nou disc repetă ce a făcut primul. Trotuarul de sub fereastră e plină de capete de porumbei, cenușii, identice, cu pielița trasă pe ochi.
 Din spatele nostru, la fiecare cap retezat rudele aplaudă. Mița stă pe pervarzul ferestrei și își linge rapace boticul. 
 M-am trezit cu dureri în gât. Inițial am vrut să-i povestesc visul Emei, apoi am renunțat. E doar un vis."

 Am ținut să vă scriu aici începutul pentru că eu consider că dacă începutul acesta nu vă atrage atunci nu cred că vă va plăcea și restulm cărții. Acest fragment care constituie primul capitol, conturează în mare parte atmosfera sobră a romanului. Vă urez lectură plăcută.