Un roman natural de Gheorghi Gospodinov
Titlu: Un roman Natural
Autor: Gheorghi Gospodinov
Editura: Cartier
Număr de pagini: 145
Un roman despre nimic. Gospodinov a acceptat provocarea lansată de Flaubert și a reușit să scrie un roman fără un fir precis al acțiunii, o carte despre nimic. Aceasta este declanșată de divorțul personajului cu același nume ca și cel al autorului (fiind astfel un alter-ego). Romanul acestuia este foarte fragmentata, fiind practic o înșiruire de povestiri și gânduri, nevând legătură între ele prezentând astfel o mică parte a vieții simple pe care acesta o duce. Cu toate că Gheorghi Gospodinov (personajul) afirmă faptul că nu este afectat de divorț, iar atmosfera cărții tinde să sugereze același lucru, fiecare pasaj al cărții aduce aminte tot de soția sa, Ema (se vede aici altă legătură cu romanul lui Flaubert, Doamna Bovary). Acest personaj este blocat în timp, reîntorcându-se mereu la gândul soției sale, la balansoarul cumpărat din micul său salariu și la cele două pisici pe care le aveau.
Mi s-a părut o carte destul de interesantă dar greu de urmărit, având în vedere capitolele fără legătură între ele. M-a atras începutul (care reprezintă un vis) și am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în roman. AM fost surpinsă să aflu că nu are o acțiune concretă, că e compusă din începuturi, dar acest fapt nu m-a oprit să o citesc în continuare.
"Ne despărțim. În vis despărțirea e legată doar de părăsirea casei. În cameră totul e împachetat, cutiile de carton sunt aranjate până în tavan și cu toate astea e mult spațiu. Holul și celelalte camere sunt pline de rude - ale mele și ale Emei. Își tot șușotesc ceva, se agită și așteaptă să vadă ce o să facem. Stau cu Ema lângă fereastră. A mai rămas doar să împărțim o grămadă de discuri de gramofon. Dintr-o dată ea scoate din copertă discul de discuri de deasupra și îl aruncă pe geam. Ăsta e al meu, spune. Geamul e închis, dar discul trece prin el ca prin aer. Instinctiv, îl scot pe-al doilea și-l arunc și eu. Discul zboară ca un OZN, se rotește în jurul axului, ca și cum ar merge în gramofon, numai că un pic mai repede. Se aude șuieratul lui. UNdeva, desupra tomberoanelor de gunoi, se îndreaptă amenințător către un porumbel jigătit, care zboară destul de jos. În primul moment, pare că ciocnirea va fi evitată, dar imediat văd cum marginea ascuțită a discului pătrunde moale în gâtul înfofolit. Totul se petrece cu încetinitorul și asta intensifică senzația de groază. Se aud clar câteva tonuri scurte, cât timp discul taie gâtul. Osul ascuțit al gâtlejului porumbelului fluieră o clipă, cât timp traversează discul. Numai începutul melodiei. O șansonetă oarecare. N-mi amintesc. Les parapluiesc de Cherbourg? Oh, Paris? Le cafe de trois colombes? Nu-mi amintesc. Dar o muzică tot s-a auzit. Capul retezat continuă să zboare datorită inerției câțiva metri încă, iar corpul cade ușor în praful din jurul tomberoanelor. Nu există sânge.
Totul în vis e infinit de simplu. Ema se apleacă și ridică următorul disc. Apoi eu. Ea. Eu. Ea. Fiecare nou disc repetă ce a făcut primul. Trotuarul de sub fereastră e plină de capete de porumbei, cenușii, identice, cu pielița trasă pe ochi.
Din spatele nostru, la fiecare cap retezat rudele aplaudă. Mița stă pe pervarzul ferestrei și își linge rapace boticul.
M-am trezit cu dureri în gât. Inițial am vrut să-i povestesc visul Emei, apoi am renunțat. E doar un vis."
Am ținut să vă scriu aici începutul pentru că eu consider că dacă începutul acesta nu vă atrage atunci nu cred că vă va plăcea și restulm cărții. Acest fragment care constituie primul capitol, conturează în mare parte atmosfera sobră a romanului. Vă urez lectură plăcută.
"Ne despărțim. În vis despărțirea e legată doar de părăsirea casei. În cameră totul e împachetat, cutiile de carton sunt aranjate până în tavan și cu toate astea e mult spațiu. Holul și celelalte camere sunt pline de rude - ale mele și ale Emei. Își tot șușotesc ceva, se agită și așteaptă să vadă ce o să facem. Stau cu Ema lângă fereastră. A mai rămas doar să împărțim o grămadă de discuri de gramofon. Dintr-o dată ea scoate din copertă discul de discuri de deasupra și îl aruncă pe geam. Ăsta e al meu, spune. Geamul e închis, dar discul trece prin el ca prin aer. Instinctiv, îl scot pe-al doilea și-l arunc și eu. Discul zboară ca un OZN, se rotește în jurul axului, ca și cum ar merge în gramofon, numai că un pic mai repede. Se aude șuieratul lui. UNdeva, desupra tomberoanelor de gunoi, se îndreaptă amenințător către un porumbel jigătit, care zboară destul de jos. În primul moment, pare că ciocnirea va fi evitată, dar imediat văd cum marginea ascuțită a discului pătrunde moale în gâtul înfofolit. Totul se petrece cu încetinitorul și asta intensifică senzația de groază. Se aud clar câteva tonuri scurte, cât timp discul taie gâtul. Osul ascuțit al gâtlejului porumbelului fluieră o clipă, cât timp traversează discul. Numai începutul melodiei. O șansonetă oarecare. N-mi amintesc. Les parapluiesc de Cherbourg? Oh, Paris? Le cafe de trois colombes? Nu-mi amintesc. Dar o muzică tot s-a auzit. Capul retezat continuă să zboare datorită inerției câțiva metri încă, iar corpul cade ușor în praful din jurul tomberoanelor. Nu există sânge.
Totul în vis e infinit de simplu. Ema se apleacă și ridică următorul disc. Apoi eu. Ea. Eu. Ea. Fiecare nou disc repetă ce a făcut primul. Trotuarul de sub fereastră e plină de capete de porumbei, cenușii, identice, cu pielița trasă pe ochi.
Din spatele nostru, la fiecare cap retezat rudele aplaudă. Mița stă pe pervarzul ferestrei și își linge rapace boticul.
M-am trezit cu dureri în gât. Inițial am vrut să-i povestesc visul Emei, apoi am renunțat. E doar un vis."
Am ținut să vă scriu aici începutul pentru că eu consider că dacă începutul acesta nu vă atrage atunci nu cred că vă va plăcea și restulm cărții. Acest fragment care constituie primul capitol, conturează în mare parte atmosfera sobră a romanului. Vă urez lectură plăcută.
Comentarii
Trimiteți un comentariu